De acasa aveam in cap: mergem la Pokhara! In cele 2-3 zile in Kathmandu am cautat cum sa ajungem la Pokhara. Am ales masina cu sofer. Fu 15.000 NRS (115 eur) dus-intors, 2 zile. Si am zis ca vedem si ceva din rural… Despre drum am povestit, film intreg…
Pokhara, la fel ca si Kathmandu, m-a confuzat. Stiam ca ajung intr-un oras mare din Nepal, la poalele Annapurnei, cu niste lacuri in jur. Deci munte, asta clar. Orasul e ca si celelalte orase, case unele peste altele, ulite, curti, blocuri. Insa Pokhara are o zona, sa-i zicem un „cartier”, care se numeste „Lakeside”. Da, asezare in jurul unui lac. Lacul intizandu-se serpuit la de-a lungul dealurilor. Dealurile pe la 3000 m. Lacul….fara capat. Pana aici, totul bine. Sunt la munte. Intr-o statiune. Ca la Poiana Brasov.
Ajungem la hotel: New United Hotel. Recomandat de „agentia de turism” din Kathmandu. Hotelul pe o straduta ingusta ce ducea mai departe de strada principala. Aici aparea ceva nou: senzatia de Rishikesh. Asa aratau cladirile din jur, chiar si cea in care stateam. Din camera vedeam pe geam dealurile inalte, exact ca in Rishikesh. Totusi eram in Nepal. Iar in spatele dealurilor inalte, vedeam din patul meu un munte de peste 8000 m: Annapurna. Aici se amestecau toate: Rishikesh, Nepal, Annapurna….
Cand ne-am cazat, „sefu`” nu era acasa. Era soata. Dar ea ni l-a dat la la telefon.
Bine ati venit, d-astea. Apoi
Sefu`: Si ce buget aveti pentru camera?
S3: Pai 1500 Rupee/noapte (aiurea, aruncata jos, asta insemnand 15 dolari/noapte!!!)
Sefu`: Bine, foarte bine, …….foarte multumit!
Mbooonn…. La munte, tot frig. In Nepal, tot fara curent. Aici, in Pokhara, curentul vine la 16.00 si pleaca la 19.00. In rest, toate bune: fara panici, fara galagie, fara stres, lucrurile se intampla, nu este nicio problema….ca-n Nepal.
M-am culcat vazand Annapurna, m-am trezit vazand Annapurna. Si am avut noroc. In perioada asta e mai greu sa prinzi un cer curat. Deja e uscat de mult timp si s-a ridicat praful in aer. Vizibilitatea nu este ca imediat dupa ploi, cand aerul este curat, „limpede”. Nepalul, in vale, se scalda intr-o ceata din praf. Ceea ce-i da o lumina aparte. Zilele limpezi sunt din ce in ce mai putine. Iar sansele sa vezi muntii scad considerabil. Noi am avut parte de o zi „curata” in Pokhara. Dupa apa fiarta ceruta prin viu grai la 555, ness-ul facut si baut, ne-am scos din camera. Si pentru ca stateam langa lac, am pornit pe langa lac.
Aici am revenit la munte in Romania. Eu asociez totul cu Poiana Brasov, unde mi-am petrecut copilaria.. Cu exceptia faptului ca totul era supradimensionat. Dupa cum spuneam, lacum e mare, dealu` are 3000 metrii, muntele are 8000 metrii. Luand-o pe langa lac, m-a izbit altceva: pamant galben-portocaliu, nisipos, terase, perne pe jos, vegetatie luxurianta…..Goa! Era ca-n Goa! Ne-am aruncat pe niste perne pe terasa unui eropean pe la 65 ani, casatorit cu o nepaleza pe la 30 ani. Locul foarte…verde :D, cred ca omul a ajuns in Nepal prin 60, cand s-a mutat tot occidentul in India si Nepal, la iarba, si aici a ramas! Pot sa zic ca a avut un film frumos in capul lui, locul era chiar fain. Bucatareasa era ea, nepaleza. Mancarea era proasta, la fel si orice bautura preparata de ei. Langa terasa asta erau terase locale, de-ale lor, pentru ei. Zic asta pentru ca nu am vazut occidental care sa se opreasca sa-si ia niste momos facuti pe marginea drumului, in praf, la foc de lemne, in ceaun, direct pe pamant.
Plimbarea am mai lungit-o pe langa lac pana am ajuns un punct de aterizare al parapantistilor. Sunt foarte multi in Nepal. Nepalul este o tara a sporturilor, a sporturilor extreme: trekking de zile, saptamani la 3000-5000 m, rafting, catarat, parapanta, etc. In Pokhara se urca la Sunrise Point si de acolo zboara pana jos, la lac. Multi! Multi rau! Nepalezi multi si, evident, turisti. Este un turism pentru asa ceva, am vazut multi occidentali cu echipament propriu. Mi se pare foarte tare sa fie pasionati de asa ceva si sa vina pana in Nepal ca sa isi traisca pasiunea 🙂
Asta fu ziua mea Pokhara. Loc linistit, asezat, turistic.
S1
