”Singura cea mai mare problemă a comunicării este iluzia că ea a avut deja loc” – spunea G. B. Shaw
Trăim într-o perioadă în care vorbim, scriem, cântăm și urlăm despre cât de importantă este comunicarea. Se scriu cărți despre comunicare, se țin cursuri, seminarii, sunt școli de comunicare, facultăți, mastere, de toate pentru toți. Cu toții susținem cât de importantă este comunicarea. Tostuși, continuăm să nu comunicăm, de la mic la mare. Apoi avem așteptari (despre care am vorbit aici): ca cei din jur să știe ce simțim (fără ca noi să le comunicăm), să ne sprijine (fără sa le comunicăm), să FIM INȚELEȘI (fără sa le comunicăm). E dovedit în fiecare secundă pe planeta asta că NU comunicăm și nici nu ni se satisfac așteptările. Parte din ceea ce simt acum este: calitatea comunicării este invers proporțională cu nivelul ”civilizației”.
”Civilizația” ne învață că suntem deștepți, cunoscători, puternici, chiar omnipotenți (prin toate uneltele ei). Și nouă ne plac toate aceste ”calități”. Ne învață să fim superiori altora. Ne invată sa fim dumnezei pe pământ. Ne învață să ne îndepărtăm de oameni. Ne învață să uităm că și noi suntem oameni. Comunicarea se transformă. Se adapteaza ”civilizatiei”.
Dar noi, înainte de orice, suntem oameni. Cu tot ce înseamnă asta. Bune și rele. Și totusi… uităm…
Văd comunicarea, într-o schiță cât mai simplă, ca pe o stradă cu un număr infinit dar variabil de benzi. Într-un capăt este cel ce transmite informația, în celalalt capăt cel ce primește informația.
Exemplu simplu, din ”civilizație”:
A – Neața! Ce faci, cum ți-a fost ieșirea de aseară?
B – Am stat până la 2 noaptea. A fost mișto. ….și nimic mai mult…
A află despre B că aseară a stat până la 2 noaptea în oraș, că întâlnirea a fost plăcută, deci că s-a simțit bine. Însă, în capul lui B mai sunt: au ales un bar foarte nasol, comercial, gălăgios, majoritatea dintre cei cu care am ieșit a băut non stop și au început să devină deranjanți, am plecat de acolo la 11 noaptea și de atunci am bântuit pe străzi până la 2 noaptea, încercând să aflu ce-i cu mine: ”ei erau prietenii mei, mă simțeam bine cu ei, acum fug de ei, de ce?”. Doar că informația asta este foarte valoroasa și ne redă starea lui B, astfel ajungem să înțelegem ce se întâmpla si să înțelegem și reacțiile sale ulterioare. Pe scurt: să înțelegem omul și să acceptăm diversitatea (suntem diferiți).
B a avut la dispoziție o stradă cu un număr variabil de benzi. B a folosit doar două dintre ele: cea temporală prin care a transmis informația: ”Am stat până la 2 noaptea.” și una..de informare superficială care a transmis informația: ”A fost mișto.” Atât a ajuns la A. Motivele pot fi nenumărate, ne putem imagina câteva, dar nu știm adevaratele motive din mintea lu B.
Dacă B ar fi completat răspunsul cu tot ce era în mintea lui, ar fi folosit mai multe benzi ale străzi, câte una pentru teamă, spaimă, necunoscut, dezamăgire, transformare, singurătate etc
Mai poate exista și varianta în care A nu ascultă. Din motive conștiente sau nu.