Timpul nu exista atunci cand te traiesti. Exista momente. Momentul (timpul, in limbajul lumii civilizate) sa mergem la piata – atunci cand nu dogoreste soarele foarte tare; momentul sa faci dus – atunci cand nu bate vantul, sa te usuci la cald; momentul sa treci apa catre Sunset Point – atunci cand e maree joasa si-ti ajunge apa pana la genunchi; momentul sa te trezesti dimineata – cand se trezeste natura la viata: broasca, maimuta, tot neamul pasaresc; momentul sa adormi – cand se lasa o liniste deplina, si tot asa…
Traind aici dispare timpul ca si concept occidental. Natura nu are un Rolex de aur la mana, care sa ii spuna cat e ceasul, ca apoi ea sa ne spuna noua: trezirea, e 7!!! Cefaua, e 7.33!!! . Nu exista secunde, minute, ore. Exista doar zi si noapte, dimineata, pranz si seara.
Pe acest model, am aruncat undeva in sac ceasul. De la bun inceput. Mai intreba uneori unul dintre noi:
– Cat e ceasul?…..urmand un dat din mana, gen…stai ca aici nu exista timpul…
I se raspundea invariabil:
– Pai cat ai tu chef sa fie?
– Pai….6 seara, ca sa mergem la masa in curand….
– Atunci sase seara e.
Din categoria traite si simtite.
Intr-o zi de Martie, in jur de Ide, in Goa.