Asta o spunem de cate ori vedem pe strada un caine care “seamana” cu
stapanul sau, o spunem cand avem un prieten care are caine si observam
cu uimire dar si claritate cum cainele este ca un soi de prelungire a
prietenului nostru.
Ei bine, India, ca si Bucurestiul, este plina
de caini….maidanezi le spunem noi, ei nu le spun in niciun
fel…cainii, ca si restul animalelor, convietuiesc cu omul.
Cainele
bucurestean are cateva caracteristici: este neprevazut, este agresiv,
este viclean, este cersetor, este smecher, are un soi de inteligenta
(vezi cum stie el sa treaca strada pe trecerea de pietoni), nu are
teritoriu…e peste tot, nu prea recunoaste un lider….nicidecum omul,
poate fi violent atat cu omul cat si cu alte vietati din zona (caini,
pisici, cai, masini, copii…). Poate fi al dracu’ de lingusitor,
manipulator, seducator, este “bine facut” spre grasut.
Cainele
indian este inimaginabil de lipicios……de cauta si cand te-a gasit se
lipeste de tine. Este timid, sumisiv dar nu umil, modest, nu este
bagacios, nu atrage atentia, nu cerseste direct ci mai mult este un fel
de impunere prin forta prezentei si a realitatii lui, isi apara
teritoriul castigat (odata ce a pus mana pe noi suntem ai lui si nu mai
lasa pe altul sa se apropie), nu este pretentios (mananca si paine
goala), indatorat dar fara sa inspire mila, este independent….are
viata lui. O mentiune…in Hymalaia sunt grasuti si bine facuti, in Goa
sunt slabi si subtiri.
Cam asa e si cu oamenii……….
PS. Filozofie nocturna cu Oana’ta…..in Goa.