Numai de bine!
Pana acum putin timp nu prea imi venea sa scriu despre alte companii. Siplu, eram KLM….si AF prin alianta, deci eram mai mult decat subiectiva. Dar vremurile alea s-au dus, au venit altele, deschizatoare de minti si drumuri. Un drum nou in vremuri noi: catre casa – Nepal, cu Turkish Airlines.
Bun… Sincer, inainte ma enerva Turkish. De ce? Simplu: tot iesea cea mai buna companie aeriana inaintea KLM. Si nu-mi placea deloc! Cum, sunt altii mai buni? NU!!!! Dar, dupa cum am zis, au venit alte vremuri: nu mai lucrez pentru AF-KL, nu mai am bilete, nu mai zbor ieftin prin lumea larga in business class, ci caut bilete ieftine, cat mai ieftine…la pret intreg. Veni momentul Nepal, din nou. Ce ma duce pe mine cat mai repede si cat mai ieftin in Nepal? Raspuns: Turkish Airlines. Asta e, il iau! L-am luat. Si am plecat…
Bucuresti – Istanbul. Plecare seara..ceea ce fu minunat! Liber, liniste, relaxare. Ajungem la avion: un Airbus 330. Si primul meu drum cu el. Imi zicea Alex: wow, zbori cu 330! Ma intalnesc si cu Georgica – fost coleg in aeroport: ce tare, plecati cu 330!….ok, cum ziceti voi, nu stiu nimic. Desi am o aminitre vaga: cand lucram in aeroport, cand 330 era nou venit pe lume, a venit sa ne viziteze regele Iordaniei. Si avionul lui era un 330. L-am vazut atunci. Tot atunci am fost si impresionata. Doar ca asta se intampla cu multi, multi ani in urma.
Imbarcare in larg. Hm. Eu fitoasa: in larg, ne plimba cu autobuz, nasol. Nu au tras si ei la burduf, ca orice companie care se respecta. Aha… bine, Oana. Dar am aflat si de ce nu trage la burduf: pentru ca niciun burduf din aeroportul Otopeni nu ajunge pana la usa avionului. Adica e un avion mare!
Urcam. Am plecat in business, pana la urma. Not impressive. Avion mai vechi, interior mai vechi. Dar sunt carcotasa, nu era chiar atat de rau.. Echipajul…wow! F tare echipajul! Prezent tot timpul, implicat si muncitor! In 1h si 20 min ne-au pus masa si-au strans masa. Si au si alcool la bord! Iar masa, pentru una de seara – ora 20.00, fu f bogata! Mai bogata decat cea de la AF, KL, RO, LH, AZ…si nu mai stiu. Cu sandwich bun, cu salata, cu dulce. Dar mult! Cu filme, muzica, desene, jocuri la bord.
In zbor: lin. Dar lin! Da, e mai bine ca-n Boeing!
Coboram. Lin, Dar lin! Mult mai lin decat cu Boeing!
Din Istanbul alt 330. De data asta nou. De data asta economy.
Urcam. Liiiinnnnnnn.
Zburam: mai zgomot in spate, ca stateam dupa MOTOARE – de aici un zgomot permanent. Dar unul de siguranta 🙂
Avion nou, curat, modern. In partea din spate jumatat gol. Fiecare s-a pus pe un rand. De aici si loc berechet! De altfel, nu suficient pentru picioarele mele, dar vorbim de economy, totusi. Asa…. Filme, muzica, desene, jocuri, imagini live de afara…ce vroiai.
Zbor de noapte, cu plecare la 01.00. Imi aduc aminte ca la AF ne aruncau repede, repede mancarea, apoi ne stingeau lumina si gata, echipajul lipsea pana dimineata. Eh..la Turkish Airlines e asa: lumina, vine chipajul, iti da de baut, iti da pernute, paturici, e mereu printre pasageri. Relaxat, nu se vede pe fata nicunuia ca ar vrea sa scape mai repede de pasageri, sa-i culce si apoi sa nu mai faca nimic pana dimineata. La un moment data vine cineva din echpaj si-mi da….menu de mancare si bauturi!!! La naiba, am trait asta numai la AirFrance in Premium si Business! Sunt In Turkish Airlines, in economy acum!!!! Aveam 2 variante de menu: unul european, cu carne de pui, unul turcesc si vegetarian. L-am luat pe cel turcesc. Bun! Plus: tacamuri de metal, servit ca-n premium pe AF! Eh, diferenta!
Apoi au strans masa. Apoi ne-au mai intrebat de mai vrem ceva. Apoi au muncit prin spate. Intre timp am vazut un film si am mai butonat pe acolo. Echipajul la munca. Bun, cer un vin, ma culc. In avion era inca lumina. Asta la mai bine de 2 ore de la decolare… Nu ne grabea nimeni sa dormim, nu m-am simiti “data afara””.
Cred ca am dormit 2 ore. M-am trezit pe la o ora 6, dar nu stiu a carei tari. Ma uit pe ecran: mai aveam 2 ore pana la Kathmandu. Obloanele inchise. Lumea dormea, echipajul era treaz in spate. Nu ne-au trezit, ne-au lasat in binele nostru. Bravo!
Ajungem deasupa KTM, trecem peste Himalaya, coboram. Coboram lin, frumos. Ca-n film 🙂
Da, stiu ca preconceptiile nu sunt bune. Si mai stiu ca nu le pot elimina pe toate, brusc. Eu nu pot. Dar esta e un execitiu minunat!
De data asta am avut o teleportare la jumatat de timp si efort. Lina si frumoasa!
Asa imi fu cu Turkish Airlines pentru prima data.
Din Kathmandu, de data asta.