Feluri de visători, feluri de vise.
Când zici ”vise”, mintea majorității zboară la visele nocturne. Și, de cele mai multe ori, se continuă în direcția: ce înseamnă când visezi…un crocodil (să zicem). Și merge omul și cumpără (sau cauta pe net) o carte frumos editată, cu copertă atrăgatoare, care îl ”învață” ce înseamnă când visează apa murdară, ce înseamnă când visează că i-a murit moartea, ce însemnă când visează că mănâncă struguri, și tot așa. Da, sunt rămașite ale simbolismului popular, ale mitologiei populare, dar niște rămășițe atât de distorsionate încât sunt gustate de o anumita nișă. Sunt cei care se lasă pe mâna destinului, convinși de faptul că viața lor este deja scrisă undeva în ceruri, care trăiesc numai după regului, și nu după regulile lor….
Apoi mai există o masă de oameni pe care nu aș denumi-o majoritate, căci de unde mă aflu acum acești oameni formează o minoritate. Oamenii aceștia, când se gândesc la ”vise”, se gândesc la Freud, la Jung… Drept, filtrele prin care aceștia trateaza visul nu-s tocmai populare și ”înghițite” de către cei din prima categorie. Este vorba de o viziune psihanalitica, analitică profundă, – chiar și cu filtre mitologice (vezi Jung), însă privită din unghiuri diferite. Atât de diferite încât devine destul de dificil să zici că una-i mai ”corectă” decât alta. Aș zice că susținătorii acestor abordări au capacitatea de a privi simți dincolo de un simplu ”dicționar de vise”, de a căuta sensul acestora înănuntru, nu în afară. Ca și cum s-ar coborî prin catacombele propriului suflet, unde-s înmormantate emoții, trăiri, amintiri etc. Lucru foarte greu de realizat, înspăimântător și teribil de dezămagitor în primă fază, așa că cei din prima categorie nu se uită în direcția asta decât ca să o denigreze, să o goleasca de sens și importanță (lucu imposibil, totuși). In cultura Românească contemporană, zona este înca izolată, marginalizată, se vorbește în șoaptă despre ea de teama de a nu fi crezut…”nebun”. Acestia sunt ”argonauții” propriilor existențe.
Și mai e o masă de oameni, una care nu caută nici dicționar de vise, nici sensuri ascunse în vise, însă cred în ele, le consideră pur și simplu realizabile, firești, de nedoborât. Sunt cei ce viseaza cu ochii deschiși. Iar cei mai încrezători visători de acest fel sunt…copiii. Ce face un copil foarte bine? Pe lângă altele, visează cu ochii deschiși, crede cu tărie ca visele acestea se vor tranforma în realitate, nu văde piedici și nici ”dușmani”, așa că se poartă ca atare: crede în visele lui! Este minunat! Mai puțin minunat este faptul că acești copii cresc, devin adulti, proces prin care se uită pe ei, își uită visele și cei mai multi dintre acestia trec în “categoriile” mai sus menționate.
Mă opresc asupra acestor visători autentici, puri, increzători. Ei ne pot aminti de alții care au fost ca ei, care au avut vise dar le-au dat la schimb cu meseria de ”adult”: de noi. Ei ne aduc aminte că visele pot deveni realitate daca nu le abandonam în volbura ”maturității”. Ei ne aduc aminte că visele devin realitate dacă credem în noi, NU în ce vor alții să credem despre noi.