Tot din Nepal.
Inca imi mai trece prin cap experienta de anul asta. Si pierderile atat cele materiale – externe, cat si cele simbolice – interne. Ambele cu efect intens asupra mea.
Cele materiale nu sunt decat o neacceptare a celor interne. Iar cele interne s-au dovedit mult mai puternice decat ma asteptam.
Prima vizita in Nepal m-a dus fix unde aveam eu nevoie, asa ca legatura dintre mine si aceasta zona – cu tot ce insemna ea, este destul de autentica si importanta. Imi da ceea ce am nevoie sa vad si sa simt, mai departe de ce a fost, de trecut. Adica in prezent. Lucru mare pentru un om ca mine, care-si traieste majoritatea vietii intr-o capitala occidentala, in care toti stimulii te poarta DEPARTE de tine.
Avand deja anumite experiente in Nepal, mi-am creat asteparea de a le simti exact la fel, din nou, ca si cand totul ar fi inghetat in timp pana la revenirea mea. Adica lucrurile nu se schimba, nu misca, nu respira, soarele nu apune, luna nu rasare – cam toate astea ar fi trebuit sa se intample ca fantezia mea sa devina realitate. Mmnu.
Cat timp am stat acolo m-am reintors in anumte locuri pentru ca au o puternica valoare simbolica pentru mine. M-au “limpezit” intern. Invariabil vedeam cladiri lipsa, temple daramate, pagode rase de pe fata pamantului, stupe retezate… Un trecut de mii de ani, care mi-a oferit cea mai mare liniste de pana acum. Un trecut care nu mai exista fizic. Un simbol abia gasit, deja pierdut.
Impactul a fost intens. Din nou. Atat de intens incat nu am acceptat lipsa. Treceam pe langa cladiri cazute si nu puteam sa accept ca am pierdut ceva.
Varful a fost atins de Swayambu.. Acum 2 ani era acolo un templu buddhist. Construit pe stanca. La unul dintre geamurile lui, toate cu gratii, statea un mic buddhist, pe la 6 ani. Se uita pe geam… In timpul asta se auzeau rugaciunile buddhiste dintr-o sala mai mare ce parea sa abia geamurile langa cel cu micul buddist. Pana la urma am ajuns acolo. Stiam….dupa prima data in Majnu Ka Tilla. Experienta poate fi descrisa, dar nu poate fi perceputa plin decat de catre cei care au trecut prin ea. Se pot folosi multe metafore, insa pe foarte scurt este: totala deconectare de tot ce stii, totala conectare cu ce esti. Si e mare lucru.
Eh, ma intorc la el, ma intorc la experienta. Si vad asta:
Prabusire.
M-am uitat la oameni. Sa vad si sa simt ce-i duce pe ei mai departe. Dupa cum mai ziceam pe aici, oamenii nu erau deprimati, nu erau victime. Oamenii erau increzatori, erau optimisti, poate usor mai tacuti. Dar mai hotarati, de data asta,
O cladire, un templu, o statuie…toate sunt reprezentari ale unor simboluri reale. Si toate in schimbare. Ceva mentine continuitatea, se vede in oamenii de acolo. E ceva ce simt si traiesc toti. Ca o esenta, un suflu unitar. Acel ceva care, duce totul mai departe. Care nu lasa ca timpul sa se opreasca. Si pare sa fie ceva ce este in oameni. Dar este folosit dupa cum este inteles si simtit de catre fiecare entitate.
Impermanenta nu inseamna lipsa stabilitatii. Inseamna continuitate.