A fost o zi lunga. Si nu se terminase…
Soferul ne-a lasat chiar in statia de autocar. Acolo ne astepta deja Nauman. Ceea ce a fost bine, pentru ca a ajutat.
Cred ca aveam autocar la 21.00. Rezervasem si cumparasem Sleeper, A/C. Adica un autocar cu aer conditionat (nu incercarti fara cand e vorba de un drum atat de lung in India) si cu pat. Fiecare avea un pat in loc de scaun. Doar vorbim de un drum de 12-13 ore…
Ajungem in statie. Acolo erau insirate cam 6-7 autocare. Nu scria nimic pe niciunul. Dai si intreaba fiecare sofer in parte unde merge. Problema in India (intalnita si in Maroc si sunt sigura ca o sa o intalesc si in alte tari) e ca oamenii iti dau impresia ca stiu despre ce vorbesti. Te asculta atenti, interesati, implicati, iar la final, cand astepti un raspuns, iti ofera 2 variante: iti zic da, chiar daca e nu (doar pentru a te atrage cu tot cu banii tai) sau se uita in ochii tai si tac, dand din cap in stilul lor caracteristic iar tu o iei razna 🙂
Noi, 5 oameni, nu am fost in stare sa aflam care e autocarul pt Goa. Noroc cu Numan. I-a luat la intrebari pe conationalii lui si ne-am oprit la un autocar.
Bun, am aflat care e autocarul. Urcam si vedem scaune, nu paturi. Problem! Il intrebam pe sofer. Vezi ce am scris mai sus despre raspunsurile lor. Suna-l pe printul turismului, cel ce ne vanduse biletele, cere-i sleeper sau banii inapoi, etc.
Sfat: spuneti multumesc pentru ce aveti in India. Chiar daca ati platit pentru mai mult. Pentru ca ramane ca ei. E foarte interesant, iti raspund foarte frumos, empatizeaza super cu tine, zic ca se duc sa rezolve, ca dau telefoane, chiar ii vezi agitandu-se (nu intelegi nimic, oricum, dar nimic! sunt dintr-o alta lume!), se intorc la tine peste 10-20 minute si scot ceva de te lasa mut. Nu are rost. India e o aventura, enjoy it, chiar bucura-te de orice! Nu vei mai trai acel ceva altundeva in lumea asta!
Concluzia lor: sleeper-ul nostru s-a stricat si nu au avut altul, ala nu a fost gata in timp, dar uite ce Volvo frumos ne dau: aer conditionat, nou, frumos, mare, curat! Cum sa nu ne placa? Corect, cum sa nu ne placa…
Am ranjit unii la altii si hopa sus.
Mihai si G in stanga noastra, eu Cu Alin si in fata noastra, Din. Din s-a ales pe traseu cu un vecin, un englez sau ceva de genul, care umbla creanga prin India 🙂
Plecam din statie. Cred ca trecut mai bine de 1 ora pana am iesit din Mumbai.
Anul trecut, despre Casablanca, spuneam ca e un oras imens! Cel mai mare oras vazut de mine. Si chiar e imens! Faci o gramada daca il iei de la un capat in altul cu masina! Nu se mai termina!
Eh, Mumbai e 10x Casa. Eh, nu 2x Casablanca ca suprafata. Ca locuitori nu mai zic…
Pana la iesirea din Mumbai, Nauman a mers pe langa noi. Dragut, omul. Deranjant de dragut, o sa vedeti la un moment dat.
In sfarsit, iesim din oras! Era cam 23.00. Da, am plecat cu inatrziere, normal.
Era prevazuta o oprire mai lunga pentru masa, in jur de 01.00. Apoi, alte 2-3 mai scurte pentru mimi sau lala de avea cineva nevoie.
Era noapte, nu aveam ce sa vad pe geam. Insa, poate ca a fost mai bine. Eram intr-un autocar, noaptea, in traficul din India. Pe un drum pe coasta, ce serpuia printre dealurile inalte. Curbe sunt foarte multe pe drumurile de pe coasta de Vest. Sunt drumuri construite pe dealuri inalte si stancoase. Cu prapastii in dreapta sau stanga, dupa caz. Se circula cu viteza, depasirile se fac haotic, in curbe, fara nicio retinere. Eu nu am o problema cu asta. Era aventura si o traiam din plin! 🙂 La fel si ceilalti. Mai putin…Alin. Pentru el a fost ceva neplacut. La cum a reactionat, as putea spune traumatizant. La fel de bine, puteam sa aleg sa cred ca a exagerat cu reactiile. Insa nu sunt in masura sa o fac, ii respect „suferinta”.
A venit si pauza de masa. Undeva pe drum, nu pot sa spun unde, chiar nu conteaza. Ne-am dat toti jos, am reusit sa ne luam ceva de mancare, insa ne-a fugarit soferul, nu stiu de ce. Am lasat mancarea in farfurie si am plecat. Imi venea sa fumez o tigara inainte sa urc inapoi. Eram singura femeie din autocar. Imi masurau fiecare miscare. Am renuntat la tigara…
Eu, G, Mihai si Alin am luat repede…am uitat cum ii zice..cred ca Lexotan.. o pastila sa adormim. Scaunele se lasau cam ca la un economy confort de KLM, deci era loc de dormit, chiar daca nu ca in pat. Luat pastila, bagat castile in urechi si asta a fost tot, nu imi aduc aminte cand am adormit. Stiu ca m-am trezit in zori, pe la 6.00.
Am deschis ochii: soarele rasarea peste un pamant rosu, rosu, rosu! Un peisaj pe care nu l-am putut asocia niciunei experiente anterioare. Oamenii pleacau la munca, pe motoare, scutere, in autobuze, cu carute trase de vaci, copii in uniforme mergeau la scoala, veseli si mandrii de ei. Pamantul acela, orasele, totul se trezea la viata. Ochii mi-au ramas lipiti de geam. Sorbeam totul! Eram intr-o alta lume! Cu totul alta lume! Nu mai vazusem, nu mai gandisem, nu imi imaginasem asa ceva! Superb! Eram fericita! Nu aveam nevoie de nimic!
In stanga mea aud: aahhh…ahh…. Ma intorc. Alin, cu o fata de zici ca a luat-o pe jos cei peste 600 km! In mana tinea un obiect foarte valoros (pentru el): o punga de 1 leu. Punga nu era goala.
Tot drumul a vomitat! A oprit autocarul de cateva ori, a vomitat i n autocar, langa autocar, nu a pus geana pe geana cu tot Lexotanul luat! Sa nu mai zic ca a luat si nu stiu ce pastile pentru greata si rau de masina, sa nu cumva sa vomite… Ntzz! era varza!
Bun… trebuia sa fim super atenti. Destinatia noastra: Mapusa. Insa soferul nu stia engleza si nu avea sa ne spuna cand urmeaza Mapusa… Noroc cu alti calatori indieni.
Am ajuns pe la 7.30 dimineata, cred. Ne-am dat jos, in mijlocul orasului. Un oras dezordonat, ca toate orasele indiene, mic, prafuit, rosu, fierbinte deja la acea ora. Cum sa descriu cat eram de dezorientati? Nu am cum… Somnorosi, ametiti de atata drum, Alin cu greata dupa el si super obosit.. Cred ca nici nu stiam unde trebuia sa ajungem de acolo. A scos Mihai rezervarea de la hotel, am chemat un taxi, ne-am ingramadit toti in el, am ingramadite bagajele inainte, i-am aratat soferului adresa si..la drum, din nou!
Eram super ametiti! Insa eram atat de fericiti! Traiam India! Si iubeam ce traiam! Mai putin Alin…in acel moment.
Destinatia noastra: Anjuna!
AICI
 |
| O parte din noi si Nauman |
 |
| Victoria Terminus. Tot o parte…. |
 |
| Add caption |
 |
| Pauza de masa |
 |
 |
|
| Mapusa, Goa _ The arrival! |