Dimineata mi-am luat la revedere la cei din Rishikesh. Ei sunt foarte draguti, a fost foarte bine, ii recomand, clar! Starea mea a fost una care nu s-a potrivit cu ei.
Am impartit taxiul cu o femeie dintre multele din Rishikesh, ce mergea la aeroport. Apoi am continuat inspre Dehradun. Clemet Town, colonie de refugiati tibetani.
Am ajuns. Zona e foarte sigura. E inconjurata de armata. Am cautat cazare…nimic. Ma rog, incercasem numai 2 locuri.
Apoi am intrat intr-un magazin unde am vazut niste oameni ce pareau a vorbi engleza.
– Buna ziua, caut un loc unde sa stau 1-2 nopti.
– Pai e greu. Caci, pentru a sta intr-o enclava tibetana, ai nevoie de permis de la Dharamsala. Daca nu il ai si ne intreaba politia indiana de tine, avem probleme.
– Ok… Si ce fac?
– Pai cat vrei sa stai?
– Pai 1-2 nopti.
-Daca stai 1-2 nopti, te primim noi. Ca avem si camere. Dar daca te intreaba cineva unde stai, sa zici ca esti in vizita in Clement Town.
OK. Am vazut camera. Ok, 400 rupees/noapte. Inmultiti cu 0.06 si aflati valoarea in ron.
Iar casa in care stau e fix langa intrarea in enclava. Iar la intrare e armata. Deci sunt bine pazita.
E o intreaga famile: el, ea, baiat, o fata, un copil. Toti traiesc in casa asta.
Fata are un magazin in Peace Stupa. Ei au magazinul asta de lka intrarea in enclava. Cu de toate. Mic, nu va imaginati nimic deosebit.
Era aici si baiatul lor din Mussoorie, cu nevasta si cu fata lor.
Acest om lucreaza la o scoala care adaposteste 2500 copii tibetani in Mussoorie. Am zis ca maine fac un drum acolo. Oricum vroiam sa vad Mussoorie. O sa imi ia toata ziua. O sa stau cu copiii. Apoi inapoi, somn, si poimaine seara la 7 am autobuz inspre Dharamsala.
Ma ajuta foarte mult oamenii astia.
Dupa ce am aranjat cu ei, am ales sa merg la plimbare.
Locul e minunat! Nu se compara cu Majnu Ka Tilla.
E cu case mari, frumoase, curate, cu strazi, si e foarte multa liniste!
Am mers pana am ajuns la o manastire. Langa padure. Acolo m-am asezat pe iarba si asa am ramas o gramada! Era un soi de liniste…sa ii zic pace?
Din cand in cand mai trecea cate un calugar pe langa mine. Imi zambea si imi zicea: hello!
Asa fac toti tibetanii de aici! Pe strada, oriunde.
Apoi m-am dus sa vad marea statuie a lui Buddha. Cea mai mare din lume. Acolo, din nou pace. M-am pus in fund la baza statuii si asa am ramas. Si era mult prea bine!
Ma deranjau indienii. E duminica, au iesit la plimbare. Si au ajuns si pana in Clement Town. Toti se foiau pe langa mine, curiosi. Toti vroiau sa faca poze cu mine. Toti se uitau la mine. Ma opreau, ma intrebau daca sunt din alta tara… poze… Erau foarte uimiti si mandrii sa vorbeasca cu mine. Pana si cei ce nu vorbeau engleza. Veneau si imi vorbeau in Hindi…
Bun…apoi am mai mers eu pana am ajuns la alta manastire. Cu cea mai inalta Stupa din lume (zic ei). Stupa e intruchiparea lui Buddha pe pamant..
Si apoi…am trecut pe langa poarta unei manastiri. Ma uit inauntru: calugarii exersau un dans de-al lor. Fiori pe sira spinarii, da! Am intrat. Si am stat acolo mai bine de juma de ora.
Nu stiu cum sa explic ce simt. Simt mult bine. Ei transmit mult bine. Si multa liniste.
Da, am ales bine sa calatoresc cu tibetanii.. am ales tibetanii…
M-am intors „acasa” pe la 6 juma. Si am stat de vorba cu oamenii astia aici.
Mi-au zis de toata familia lor. M-au intrebat, apoi, de mama, de tata, de sora-mea. Curiosi si din suflet. Niciodata nu m-a intrebat un strain de parintii mei…
Au intrat si calugari in magazin. Dai, vorbeste si cu ei.
Acum m-am bagat in bucataria lor sa scriu. Ca sa nu ma vada multa lume, sa nu ii ia la rost. Aici nu sunt numai tibetani, sunt si indieni…si eu, singura din alta lume.
Clement Town a fost o alegere buna.
Da, stiu, nu scriu ca la inceput. Asta pentru ca inca mai am multe frici de depasit. Si seara ma apuca, vin toate gramada…acum e seara…
Dar e foarte bine sa fii liber si sa te lasi sa traiesti. Sa te deschizi.
Pun si poze, da!
As vrea sa adorm foarte repede, dar nu stiu cum. Ca nu prea mai e nimic de facut aici…
Pe maine, cu mult dor si drag!
Si cu mult bine!
🙂
S1