5 dimineata, Bucuresti. Pleaca spre OTP. Trebuie sa ajungem la CDG in timp, sa ne urcam pe zborul de Delhi, zbor plin, normal… Ca sa ajungem in timp, trebuie sa plece avionul in timp. Nu s-a intamplat. Era niste ceata. Mboonnn… Aterizam la Paris la 09.44, mai mergem 10 minute pana la pozitie, pana pune burduful, pna a deschide usa…..fuuugiiiii!!!!
Cautam AF 226, il gasim la M43. Fugi catre M43! Ajungi la un control de securitate. Anul trecut am trecut de el fara carte de imbarcare. Si dupa el se afla poarta noastra de imbarcare!!! Asa ca, forta!
Noi: Buna dimi, noi suntem GP in bussiness, suntem pe lista, lasati-ne.
El (nu era francez): Nu. Fara carti de imbarcare, nu.
Noi: Dar anul trecut, dar se poate, dar suntem, dar sunt, dar…
El: mergeti jos, luati cartile de imbarcare si va las.
Eu: unde jos?
El: Acolo (arata).
Cred ca am ajuns acolo in 10 secunde. Fuga, nene, fuga! Acolo, o tipa AF, f relaxata, imi da cartile de imbarcare. Confirmate!!! Yuhuuuu!!!! 4GF. PERFECT!
Fugi inapoi, treci de control, treci pe langa poarta de imbarcare, fugi catre locul de fumat. Daca tot am reusit in timp record sa prindem zborul, pe ultima suta de metrii, confirmati, de ce sa nu reusim imposibilul: sa il prindem pe ultimii 10 metrii! Asa a fost. A fumat Gi 2 doua tigari, am fugit ca disperatii la poarta, ne-am imbarcat ultimii.
Odata asezata pe locul ala mi-au zburat toate grijile! Nici nu se poate altfel. Echipaj zambitor, loc, moale, perna, paturica, filmulete, muzica, bauturica, mancarica. Puf. Aveam 8 ore in care vroiam sa ma bucur de toate astea si sa fur niste somn, ca nu stiam cand ajungeam sa mai pun capul pe perna.
Sa vina prima bautura: sampania. Vine a doua: Martini. Vine si aperitivul: somon cu creveti cu nush ce, cu painica si unt. Bun! Vine si felul principal. Am ales paste cu shpe feluri de branza. Dintre rata nu stiu cum, creveti nu stiu cum si niste mancare indiana. Si sa vina si desertul….am luat un trio – 2 praji mici cu un compot care arata ca o dulceata – si…si….si…..ceva cu mult fistic! Delicios!
A mai venit un Martini, am mai vazut o bucata dintr-un film….si gata, somnul! Dormit ca-n burta la mama, direct! Ah, si am descoperit ca se doarme bestial pe turbulente! Superb! Eram pe deasupra orientului mijlociu. Mereu prindem turbulente pe acolo. Si dormeam, si ma mai legana, si era atat de bineeeeeee!!!!
Ne-am trezit cu mancarica. Si cu bauturica. Foarte frumos!
Sa fi ajuns pe la 23.00 in Delhi. Revin, cred, si zic: primul lucru care te izbeste cand iesi din avion este mirosul! Mirosul Indiei! Nu e frumos deloc, dar nu reuseste sa fie nici urat. Fara el nu ar fi India! Aveam de stat prin aeroport pana la 7 dimineata, cand zburam cu AirIndia 🙂 la Kathmandu. Ce naiba sa faci in Delhi in aeroport? Eh, de-ale noastre. Plimba-te din aeroport in parcare (unde se putea fuma), si tot asa. Ah, si holbat la oameni. Era 2 noaptea intr-un aeroport din India si am avut parte de cea mai bogata defilare de culturi! Era un trafic de mijlocul zilei, treceau indieni hindu, treceau jainisti, europeni, chinezi, sikh, americani, pakistanezi, militari ciudati, ce vrei si ce nu vrei! Ditamai filmul! Nu mai stai de unde ai plecat, unde erai, unde trebuie sa ajungi, si, m ai ales unde vei ajunge.
De ce zic asta…. Se face si 5 am. Aleluia! Ia cartile de imbarcare si du-te la poarta, super happy ca mai sunt doar 2 ore. Si ca zborul are doar o ora juma`, si ca in curand ajungi intr-un pat. Bun, se face 7, plecam din Delhi. AirIndia….un airbus, ingalbenit, duhnind a miros de condimente din mncarea lor, cu niste scaune ce pareau facute din bucati, colorat, cu manerele scaunelor crapate, echipaj de gospodine si un nene care isi purta foarte mandru pe cap sapca de uniforma. El foarte mandru in general. Plecam, tureaza motoarele, incepe zgomotul…. E ok, a India, e bine, zboara. Mancarea e de evitat. Nu ne-am lipit de nimic. Dar nici ca ne-a deranjat. Eram in India. Ne-am pus la geam, stiind ca urma sa vedem muntii, Himalaya cu toate varfuririle. Nu se vedea nimic, era doar o mare alba de nori sub noi. Deasupra albastru limpede si un mare bec, soarele. Astept, astept….imi cad colturile gurii in jos….deodata, pe partea stanga apar! Apoi au tot aparut, cac ne tot invarteam pe acolo. Motivul: nu se putea ateriza pe KTM. Asa ca am stat sus, ne-am tot invartit, asteptand sa se mai sparga norii. Ce sa zic de Himalaya…. Nu stiu daca eram prea obosita, dar nu m-a izbit. Frumos, mare, insa nu prea iti dai seama de maretia lor pentru ca esti mai sus decat ei.
Trec 10-15 min si ne anunta ca nu putem ateriza pe KTM si mergem nu stiu unde sa aterizam, asteptam si mai vedem noi. Ha! Ok, unde e problema? Si ne-am dus inapoi in India, la Lucknow. Unde suntem? Ah, in India. Bine. Se deschide usa avionului, lumea iese la socializat pe scari, se sta de vorba, iese comadantul, e serios, da telefoane, lumea vorbeste, se rade, d-astea. Merge si Gi. Se intoarce cu stiri: sa nu zburam de la KTM la Pokhara ca tocmai a picat un avion si au murit 80 de oameni. Ne uitam unul in ochii aluilatim goi, ochii, zicem bine, si gata. Stam la Lucknow cam juma` de ora, Cred. Oricum la un moment dat ni se zice ca ne intoarcem la KTM. Plecam? Bine! Unde? Vedem. 🙂
Deja imi pica capul pe unde apuca. In zbor il simteam cum o ia la vale, deschideam ochii, focus pierdut, un ochi vedea Himalaya, altul vedea scaunul….lupta, nene! Mai vezi Himalaya cat n-ai vazut-o toata viata, apoi vezi cum se casca niste vai sub tine, valuri, dealuri, terase, verde, munti, aterizeaza. KTM!
Am ajuns la 12 in loc de 9. La 12 am aterizat. Dar am mai stat la coada la viza cel putin 1 ora. Am intrat: India de munte! McLeod Ganj urias! Praf, masini, motociclete, claxoane, masti pe fata.
Ne-a asteptat masina de la hotel, ne-am urcat cu alti 10 indieni, bagajele aruncate sus pe masina si ne-am mai oprit la hotel.
Pe foarte scurt, asta fu teleportarea mea. Exista, doar sa nu ma importivesc ei, ca sa fie mai lina. Frumos si merita din plin tot!
S1 Wana